ARTA.MOD DE EXPRIMARE.





"ÎNTR-UN LAC" DE TUDOR ARGHEZI
Mesajul unei poezii reiese din ideile percepute de individ, idei transmise în mod direct de către eul liric. În funcție de tema și emoțiile transmise, se poate descifra mesajul.
Tema poeziei "Într-un lac" de Tudor Arghezi este natura așa cum ilustrează cuvintele cheie, termeni ce aparțin câmpului semantic al acesteia precum lac, lună și ceață. Poezia transmite în mod direct sentimente de admirație provocate de observarea naturii. Cuvintele încep să-și piardă sensul propriu, începând să apară figuri de stil care au un rol foarte important în înțelegere textului.
De exemplu, figura de stil, repetiția, din fragmentul "A ieșit o lună plină/Ce mai caută și luna" ne atrage încă de la început atenția asupra elementului cel mai important: luna.
Personificarea din versurile "Limpezește și își spală/ Noaptea, farfuria goală" ne formează o imagine despre cum lume rotunda se reflectă în apa lacurilor, bine înțeles, noaptea.
Metafora din secvența "Şi-i atârnă-n ceaţa sură/Vătămat de-o ştirbitură." ne clarifică imaginea despre corpul ceresc, încadrând-o ca un element dual—prins și pe pământ și în cer. O altă trăsătură deosebită a acesteia este că rămâne la fel de frumoasă și cu imperfecțiuni sau mai bine zis " știrbituri".
Pe lângă figurile de stil, se remarcă și imagini artistice ce conturează peisajul creat. Imaginea vizuală "Porţelanu-având o pată/De argint necurăţată." oferă informații despre forma rotundă și culoarea alb-argintie a satelitului natural. O altă imagine artistica, foarte slab pronunțată, ar fi imaginea dinamică "Blidul nu i-a mai intrat/Şi-i atârnă-n ceaţa sură" care are un impact asupra mesajului dându-ne informația că luna nu coboară în fiecare noapte și nu-i luminează orizontul eului liric, nu-l călăuzește.
Modul de expunere predominant este descrierea specifică pastelurilor deoarece prezintă un tablou al naturii și este ușor de identificat pe tot parcursul poeziei "Într-un lac alb de lumină,/A ieşit o lună plină."
În concluzie, eul liric transmite emoții puternice de admirație față de natură și prezintă o dependență față de peisajuk liniștitor al nopții. S-a conturat astfel un mesaj despre un peisaj al naturii care a impresionat și inspirat eul liric.
"Izvorul nopții" de Lucian Blaga
Mesajul operei "Izvorul nopții" de Lucian Blaga este unul enigmatic, ideile putând să fie percepute diferit de la cititor la cititor. Totuși, analizând limbajul expresiv și tema poeziei, acesta devine un subiect accesibil dar la fel de interesant.
Tema poeziei "Izvorul nopții" de Lucian Blaga este dragostea, așa cum ilustrează cuvintele cheie și limbajul folosit "frumoaso", "culcat cu capul în poala ta", "lumina mea", "ochii tăi", dar și cum anticipează metafora din titlu "Izvorul nopții" care odată analizată face referire la faptul că din iubirea celor doi izvorăște lumea întreagă.
Eul liric transmite în mod direct sentimente de admirație și iubire față de partenera sa provocate de timpul petrecut în prezența celei iubite.
În această operă romantică, limbajul expresiv joacă un rol foarte important, fiind cheia spre înțelegerea pe deplin a sentimentelor ce îndrăgostitul le nutrește.
De exemplu, metafora din versurile "că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/din care tainic curgea noaptea peste văi" o prezintă pe partenera sa ca o ființă apropiată de divinitate, fiind izvorul care poate acoperi lumea cu frumusețea sa, de asemenea, izvorul reprezintă în sens figurat o sursă de puritate, apa de izvor fiind superioare celorlalte tipuri.
Enumerația din secvență "curge noaptea peste văi și peste munți și peste șesuri" are rolul de a pune accentul pe "volumul" puterii iubirii, arătând că ea are capacitatea de a sfida întreaga lume chiar și neapărata trecere a timpului pentru a dăinui iubirea preț de câteva clipe.
Antiteza din finalul operei "Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea" ne indică faptul că eul liric crede că, deși iubirea poate fi ilogică și de neînțeles, noi toți suntem victime ale acestui sentiment ce întrece orice altă forță existență. Așa cum afirma și Albert Einstein forța care le ține pe toate împreună și care ar da peste cap un dinamometru este însăși iubirea, sentiment orbitor ce ne face să fim cu puțin mai aproape de descoperirea adevăratului sens al vieții.
Pe lângă figurile de stil, limbajul artistic din acest text liric conține foarte multe imagini vizuale care te ajută la înțelegerea modului în care femeia arată în ochii îndrăgostitului "ți-s ochii așa de negri", "ochii tăi adâncii" și "acoperit pământul cu o mare de întuneric".
Modul de expunere predominant în această operă este monologul liric, eul liric transmițându-i partenerii sale iubirea pe care i-o poartă și puterea pe care acest sentiment o are "Frumoaso, ți-s ochii așa de negri, încât seara/ când stau culcat cu capul în poala ta.".
În concluzie, mesajul textului face referire la cât de puternică și serioasă poate fi iubirea față de partener încât ar sfida orice altceva care se află pe lumea asta. În final, s-a conturat o poveste despre cel mai frumos lucru pe care îl poate simți cineva, iubirea sinceră ce izvorăște din izvorul inimii noastre.










CÂNTEC DE ANA BLANDIANA
Mesajul unei opere literare este esența acestuia, el ne conturează adevărul despre un text liric. Însă acest mesaj poate varia de la perspectivă la perspectivă, ceea ce demonstrează faptul că un text liric este mai mult decât cuvinte așezate în modul corect, ci o întreagă experiență. Tema poeziei este natura, în mod evident, datorită cuvintelor cheie ce domină opera "pomii verzi", "arbori", "vânt" și "ciocârlii".Eul liric transmite în mod direct sentimente de tristețe și chin sufletesc față de venirea toamnei, sentimente care sunt stârnite când eul liric se află în ipostaza de contemplator sau privitor al tabloului naturii. Limbajul expresiv este elementul care decide înspre ce direcție se înclină mesajul, de aceea interpretarea corectă a acestuia îți poate oferi imaginea cu adevărat clară a operei. Eu, citind opera cu atenție, am observat printre rândurile poeziei altceva decât puternica empatie față de natura suferită și anume pierderea ceva sau a cuiva important. Cea mai ușor de observat figură de stil este repetiția din fiecare strofă a construcției "Lasă-mi, toamnă" care ilustrează încercările repetate ale eului liric de a lupta pentru cel păstra fericit, dându-ne și un indiciu asupra importanței lucrului pierdut. Figura de stil personificarea din secvența "Arborii în genunchi plângeau" conturează nu numai emoția tristeții, dar și poziția în care se află aceștia. Poziția de stat în genunchi este și asociată cu ruga adresată divinității, arătând că până și ce înconjoară eul liric dorește reîntoarcerea acelei persoane. Ultima strofă din acest text liric este formată din două metafore. Prima metaforă "Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai /Plânge în soare fum" indică faptul că lipsa a ce te face să te simți întreg pătează universul, pornind chiar de la ce împărțim cu toții, bolta cerească. A doua metaforă "Înserează-mă pe mine /Mă înserez oricum" utilizează comparația cu fenomenul de înserare pentru a ilustra cum eul liric trece de la perioada frumoasă și luminoasă a vieții (ziua) la ceva întunecat, trist și incert (noaptea).Pe lângă figurile de stil, imaginile artistice sunt și ele prezente. "Uite ochii mei ți-i dau", "Fulgerămi pe frunte mie" și "Pașii alungă-mi" sunt toate imagini dinamice ce ilustrează perseverența și sacrificiul eului liric pentru a fi din nou fericit, de asemenea este prezentă și o imagine vizuală "Urșii neadormiți, berzele neduse, ora luminoasă" ce are dublu lor, de a contura mai bine pastelul și de a arăta ce are de pierdut eul liric din frumosul peisaj.Modul de expunere predominant este monologul liric, eul liric trăgând la răspundere anotimpul toamna pentru chinul ce-l poartă în suflet, acesta neprimind răspuns pe tot parcursul monologului, accentuând sentimentul de durere sufletească. În concluzie, textul liric "Cântec" de Ana Blandiana sugerează consecințele emoționale a pierderii cuiva și transmite sentimente de tristețe și durere cu ajutorul comparației cu fenomenele ce au loc toamnă. Tot ce putem spune este că sperăm că eul liric să-și liniștească sufletul o dată cu venirea primăverii (Renașterea vieții) și să-i mulțumim pentru că ne-a demonstrat că inteligența emoțională lucrează și ea prin cea rațională, influențând-o.
CONTROVERSE DE NINA CASSIAN
Mesajul textului poate fi controversat. Cititorii și criticii își pot doar da cu părerea și încerca să descifreze scenele petrecute în mintea autorului când și-a împărtășit de emoțiile pe hârtie. Temele poeziei "Controverse" de Nina Cassian sunt arta și societatea, în text strecurându-se diferite construcții care ar sugera asta "cineva spunea", "unul râdea", "am scris un poem", "a dezumflat lumea". Eul liric transmite direct sentimente de nemulțumire, sentimente provocate de ipostaza de contemplator al societății și felul lui în care oamenii critică. Limbajul expresiv este unul timid, dar odată descoperit, devine un mod îndrăzneț de a dovedi în ce stadiu precar se află inteligența emoțională și spiritul de observație al unor indivizi. Figuri de stil, precum artiștii talentați, sunt în număr mic și se afirmă cu greu, dar tot putem distinge câteva metafore foarte inteligent puse și indispensabile pentru înțelegerea textului. Prima metaforă face referire la prima opinie asupra creației autoarei "e o direcție/ rezolvată dincolo de ramă", această figură de stil reprezintă singurul compliment de care are eul liric parte și îl cinstește pentru că este unicat, rama reprezintă șablonul ideal de creație, eul liric, persoana care îl depășește, demonstrând că este doar o linie imaginară.În secvența "Marele Plastic a dezumflat lumea de gumiplastic" cuprinde două metafore foarte inventive. "Marele Plastic" face referire la rolul pe care artistul îl preia când începe să creeze, de subaltern al divinității, de mic creaționist. Lumea de gumiplastic are rolul de a ne sugera cât de fragilă este lumea la care artistul a trudit, datorită celor din jur, cauciucul fiind un material ușor de deformat. Imaginile artistice sunt mai numeroase și ele ne arată cu ingeniozitate experiența prin care trece poeta. Imaginile auditive "cineva spunea/unul râdea/altul plângea" conturează experiența negativă a laturii artistice, eul liric trebuind să tolereze batjocura și neînțelegerea celor din jur. Imaginea artistică vizuală "A dezumflat lumea de gumiplastic și a clădit-o pe lemn" este cea mai importantă secvență, ilustrându - l pe eul liric sacrificând lumea abia creată pentru ceva ce speră să fie mai solid, precum lemnul, și mai inspirațional. Modul de expunere predominant este monologul liric, eul liric ținând un discurs și adesea ironizând societatea din care facem parte. În concluzie, mesajul textului liric "Controverse" de Nina Cassian portretizează contradicția dintre oamenii străluciți, mici creaționiști și oameni fără pic de sensibilitate. Eul liric dându-ne speranța că într-o zi vom fi apreciați că am ieșit din ramă și nu judecați.