CONCURSURI
JURNALUL ANNEI FRANK
Dragă jurnalule,
Nu cred să fi așteptat nimeni ziua asta ca mine și ca tine… Am oprit ticăitul ceasului cu alarmă lovindu-l ușor pe butonul de oprire. Pe ecranul lui scria mare, Ora 7, ziua 8 a lunii 11, 2016. M-am ridicat grăbită din pat, mi-am luat papucii gri în picioare și m-am îndreptat spre bucătărie.
De la geam puteam zări copacii ce răsăreau frumos până la apartamentul meu. Gresia albastră din bucătăria micuță lumina încăperea cu nuanța ei pastelată. Mobila era înghesuită și lipită de pereții bucătăriei, asemeni unor oameni în metrou.
Am umplut o oliță cu apă și în ea am pus un pliculeț cu fructe măcinate. Ceaiul a început să fiarbă și să facă bule, așa cum nerăbdarea mă agita pe mine. Am turnat ceaiul într-o ceașcă pătrățoasă și l-am lăsat pe pervazul geamului. După aceea am început să mă pregătesc pentru marele eveniment de astăzi: am ocazia să țin un discurs în fața a sute de oameni! Nu-i așa că ești mândru de mine, scump jurnal?
M-am pregătit foarte mult pentru această zi dar încă simt că există un gol în conținutul foilor atent scrise. Lipsea acel element ce va atrage atenția publicului și îi va face să înțeleagă de ce mă zbat atât de mult pentru a-i convinge.
Subiectul discursului, așa cum bine știi căci ți-am mai povestit, este îmbunătățirea societății. Vreau să-i persuadez pe oameni în a schimba ceva. De exemplu, doresc mai multe societăți interculturale, mai multă atenție asupra educației și mai multă ambiție din partea tineretului inteligent. Pentru că oricât de mici am fi, putem face un bine! Așa cum obișnuia să creadă Anne Frank "Ce minunat este că nimeni nu trebuie să aștepte o clipă, înainte de a începe să îmbunătățească lumea." Chiar cred cu tărie în vorbele micuței scriitoare!
Este grozav! Mi-am dat seama ce lipsea din discursul meu! Un pic din firea omenească, erau atât de multe date concrete și procente dar nici un exemplu ce-i va înduioșa pe oameni. Ar trebui să mă îndrept către muzeu, sunt sigură că au niște date despre tânără evreică.
Ajunsă la secțiunea muzeului cu personalități istorice, am căutat-o din priviri pe Anne Frank un moment dar după aceea am văzut tabloul imens din cealaltă parte a încăperii. M-am apropiat grăbită de el, însă se pare că nu eram singura care o vizita pe Anne. Lângă tablou stătea o bătrânică ce părea a vorbi singură. Nedumerită, am întrebat-o cu cine vorbește. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost șocant.
"Eu sunt Hannah, Hannah Goslar. Vorbesc cu prietena mea, Anne. Dacă te concentrezi un pic ai putea s-o auzi". A spus asta holbându-se la tablou…
Preț de câteva minute am stat în liniște completă încercând s-o ascult. Și apoi am reușit s-o aud. Vocea ei era blândă și liniștitoare. Desigur că a trebuit să îi adresez câteva întrebări pe care aveam să le integrez în discurs. Sunt destul de dezamăgită că nu am putut rămâne mai mult, dar timpul era un ceas cu bombă ce ticăia alert.
Discursul a impresionat pe mulți și i-a convins să lupte împreună cu mine. Am zărit o fată tânără, îmbrăcată în stil vechi în spate de tot, dar a dispărut fără să-i fi spus nimic. Poate că era Anne și poate că era mândră de mine…
Așa cum sper că ești și tu, micuțul meu jurnal!
A ta, Silvia A. Codreanu
ÎNVĂȚĂM DIN ISTORIE
În perioada Celui de Al Doilea Război Mondial, o tânără evreică, Anne Frank, a consemnat întâmplările petrecute trăind într-o anexă alături de alți fugari. Motivul? În majoritatea statelor europene a fost adoptată politica Socialistă Hitleriană care încuraja eliminarea evreilor de pe tot globul și milita anti-comunismul, naționalismul extrem. De asemenea societatea prezenta tensiuni sociale precum rasismul, discriminarea și nazismul.Acestea au fost cauzele principale care au dus la nașterea Holocaustului, exterminarea prin diferite metode a populației evreiești de către naziști și aliații lor sau distrugerea programată a evreilor, și a soluției finale, politică de exterminare a evreilor nevinovați.
Din cauza situațiilor socio-politice, tinerei Anne Frank i-au fost încălcate drepturile.Un drept încălcat este dreptul la libertate. Dreptul la libertate a evreilor a fost neglijat de la instaurarea regimului nazism. Însăși Anne a fost obligată să se ascundă într-o anexă, nu a putut să-și exprime opinia public și a fost închisă într-un lagăr de concentrare.
Un alt drept încălcat este dreptul la sănătate. În perioada războiului mulți cetățeni, printre care și Anne Frank au suportat condiții medicale precare. Statele nu dețineau și resurse pentru bunăstarea sănătății tuturor cetățenilor, astfel mulți dintre ei s-au îmbolnăvit fără a fi tratați. Anne, fiind refugiată în anexă, s-a îmbolnăvit pe parcursul războiului însă nu a dispus de îngrijire medicală.
Un drept care le-a fost încălcat mai multor cetățeni pe parcursul războiului și nu numai este dreptul la egalitate. Acest drept este cel mai des încălcat, însă în perioada celui de Al Doilea Război Mondial încălcarea acestui drept a atins "apogeul". Cetățenii erau discriminați din punct de vedere rasial iar diferențele dintre condițiile de trai erau majore.
Însă ceea ce este cel mai grav este faptul că o societate întreagă se poate regăsi în situația Annei Frank. Cu toții ne încălcăm drepturile reciproc și ne neglijăm îndatoririle. Consider că fiecare cetățean a trecut printr-un moment când drepturile i-au fost încălcate și a trebuit să suporte consecințele acțiunii altcuiva. Cu toții ne călcăm în picioare de parcă nu ar conta dar vrem dreptate când ne simțim neîndreptățiți. Istoria poate într-adevăr să fie foarte crudă dar este de asemenea și un punct de plecare înspre o societate mai educată. Dacă am fi mai empatici și am folosi toate resursele de care dispunem poate am putea să evităm conflictele socio-politice. În concluzie, pot afirma că și eu am fost pusă în pielea Annei Frank, dar oare nu am fost și în pielea naziștilor fără măcar să-i dau importanță?
*Traducere:
CELE DOUĂ FORȚE
Kaiser: Deci tu ești împotriva mea de asemenea! Amintește-ți, Hindenburg luptă de a dreapta mea!
Regele României: Da, însă libertatea și justiția luptă de a mea!
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
...
JURNAL DE CAMPANIE
11.08.1916, Suceava
De mult circulă, din vecini în vecini, un zvon cutremurător: România va intra în războiul mondial de partea Triplei Înțelegeri. Dar astăzi este diferit, nu mai este un zvon, este un fapt! În ziarul de dimineață este scris mare, pe o pagină întreagă:
"Din data de 14.08.1916, România va intra în război de partea Antantei (Tripla Înțelegere). Dorim să recrutăm cât de mulți soldați apți și viteji putem. Vă puteți înrola la cele mai apropiate sedii militare pentru a vă apăra țara"
De aceea am început să scriu un jurnal, pentru a ține evidența zilelor ce vor urma... Am început să îmi fac bagajul de astăzi și o prietenă din cartier mi-a promis că îmi va tunde părul scurt. În rest, totul este în mâna sorții, dar este în regulă, nu îmi este teamă! Am crescut citind basme despre cavaleri care înving zmeii ce răpesc prințese frumoase. Țara mea este prințesa mea, nu...este o regină!
Mâine dimineață cocoșul va cânta puțin mai devreme pentru mine, vreau să fac un popas la Mănăstirea Putna. Așa că am să închid ochii și am să sper ca totul să decurgă în favoarea noastră.
12.08.1916, Suceava
Plânsetele mamei mele înspăimântau toți trecătorii deoarece fața ei era roșie și abia se mai putea ține pe picioare.
"De ce, draga mea, de ce?! Chiar nu poți rămâne...?" a spus cu glasul tremurând și sacadat.
"Nu, mamă, nu pot... deoarece nu vreau să aud nicicând un om de al meu vorbind altă limbă decât dulcea noastră limbă românească!"
M-am aplecat, i-am sărutat mâna și ascunzându-mi emoția și tristețea, luându-mi inima în dinți, am urcat în tren. Pe fereastră se puteau vedea câmpiile, viile și casele oamenilor. Sper ca această priveliște să nu piară niciodată. Era liniște, dar în adâncul sufletului știam că nu va mai fi peste câteva zile. Înainte să îmi pot da seama, trenul s-a oprit la prima stație, în apropierea mănăstirii pe care voiam să o vizitez.
...
Mănăstirea era aproape goală, doar o măicuță modestă se ruga în liniște la intrare. Nuanțele de albastru și galben sidefat acopereau pereții împreună cu fețele simple ale sfinților. Însă eu m-am oprit în fața icoanei Sfinților Împărați Constantin și Elena deoarece eu purtam numele de Constantina. M-am pus în genunchi și mi-am împreunat mâinile după care am rostit ce rugăciuni știam eu.
...
Drumul părea nesfârșit, la un moment dat am recunoscut față de mine însămi că mi-ar fi plăcut să dureze încă ceva timp... îmi era frică! Trebuie să recunosc că m-am gândit la toate posibilitățile și mă înspăimântau. Gândul ororii de pe front îmi făcea mâinile să tremure, dar nu am bătut atâta cale pentru nimic.
Trenul s-a oprit brusc și controlorul a anunțat oprirea: "Ora șase seara, gara Târgu Jiu, repet, ora șase seara...". Călătorii grăbiți se îmbulzeau să iasă pe ușă, în timp ce eu așteptam ca vagonul să se golească.
Regimentul 18 de infanterie, care avea forțe de uscat și care era comandat de colonelul Constantin Jipa, nu era foarte departe de gară. Am ajuns destul de repede, dar ceva îmi spunea că nu mă voi înrola la fel de repede, era o coadă lungă cât Dunărea, lucru care într-un fel sau altul mă face mândră. Când în sfârșit a ajuns rândul meu, mi-au luat măsurătorile și niște date personale, chiar dacă în loc de "Constantina Andruh" au scris "Constantin Andruh" m-au primit destul de bine și mi-au dat o insignă pe care scria "Soldat Andruh". Pentru un sediu militar este destul de bine dotat! Probabil din această cauză, după ce vom fi instruiți, am fost anunțați că prima misiune este de a aduce oamenii de la granițe în sediu, pentru protecția lor.
15.08.1916, Târgu Jiu
Instrucția nu a fost pe cât de complexă credeam eu că va fi ...probabil din cauza faptului că tatăl meu a fost soldat și am mai învățat câte ceva de la el. În urma testelor făcute de colonel, dumnealui a considerat că cel mai bine ar fi să stau în rândul al treilea, al plutonului coordonat de sublocotenentul Codrin.
În timp ce mașina de război dârdâia din cauza drumului aşa cum o făceam şi noi din cauza fricii, eu mă holbam pe fereastră unde deja puteam zări trupuri de soldați decedați în urma primului atac austro-ungar. Mă gândeam, evident, că în orice secundă pot ajunge unul dintre ele. Dar după o vreme, am ajuns la concluzia că chiar dacă mă sting, flacăra României mă va reaprinde numaidecât.
Am coborât cu toții din mașini și precauți, am înaintat în căutare de cetățeni vii. Pășeam cu jumătate de picior, cu mâinile încordate pe armă și cu speranța că totul va fi în regulă, dar nu cu certitudine. Când deodată, un foșnet s-a auzit din spate, m-am întors ca un iepure speriat și omul din umbră a început să tușească. Apoi a grăit cu o voce plăpândă și răgușită:
"Ești de al nostru? Să știi că nu o să am milă dacă încerci ceva!"
Mi-am relaxat mâna și m-am apropiat încet de umbră. Odată ce am putut vedea de aproape persoana, am fost îngrozită. Femeia era suptă la față si abdomenul îi era plin de sânge însă își ținea copilul în spate pentru a-l proteja. M-am ghemuit lângă ea și i-am pus mâinile pe umeri.
"Sunt un soldat român. Pot să te salvez pe tine și pe copilul tău."
"Este prea târziu pentru mine, prin el o să trăiesc și eu." s-a uitat la copilul muribund cu ochi mari, strălucitori.
L-am luat în spate și am pornit spre colegii mei. M-am uitat de zeci de ori peste umăr dar femeia nu m-a urmat și la un moment dat, nici nu mai era acolo...
...
În drumul spre sediu, am stat cu toții tăcuți gândindu-ne la câte corpuri neînsuflețite am văzut.
"Cum pot fi atât de cruzi?! De când a început războiul distrug tot ce li se împotrivește!" a spus nervos unul dintre camarazi.
"Li s-o fi umplut paharul de la atentatul de la Sarajevo..." explică un altul.
"Dar atunci o să le torn, până când curge pe dinafară!" am exclamat nervoasă la amintirea femeii din sat.
Un râs cumpătat s-a auzit de la volanul mașinii.
"Nu crezi că sunt vorbe cam mari?" a spus însuși sublocotenentul Codrin. "Dar admir curajul... Se spune că românii au multă dârzenie în ei. Sunt de acord, voi sunteți?"
24.07.1917, Mărășești
Acum că Târgu Jiu este sub ocupație germană, am fost trimiși la Mărășești. Antrenamentele au devenit din ce în ce mai dificile. De aceea scriu pagina aceasta de jurnal noaptea, la lumina unei candele. Un sunet însă mă deranjează și nu înțeleg ce poate fi acest troncănit continuu. Peste câteva minute realizez ce este, când alarma sună și din stânga și dreaptă aud numai o singură propoziție: "Armata germană atacă!"
Am sărit din pat, m-am îmbrăcat și m-am echipat. Ne-au adunat pe toți și ne-au dat instrucțiuni legate de atac. Toți soldații au răspuns în cor, punând mâna la frunte, militărește.
29.07.1917, Mărășești
În ultimele zile, am avut pierderi uriașe. Nu mai avem destule resurse și camarazii mei m-au părăsit unul câte unul. Nici nu am putut să îmi iau rămas bun...
Sublocotenentul este rănit grav în infirmerie. Când am fost să îl verific ultima dată, a început să îmi vorbească de parcă nu mai este o zi de mâine. Însă îi pot înțelege îngrijorarea, suntem pe punctul de a pierde bătălia. Din câte am fost anunțați multe întăriri vor ajunge peste o zi, două. Odată cu galăgia din afara cortului, mi s-a făcut pielea de găină. Știam ce va urma, simțeam un fior pe șira spinării.
Toți soldații rămași au ieșit la înaintare împotriva germanilor. Ținând armele strâns în mâini, cu ochii în patru și gata să apese pe trăgaci în orice clipă.
...
După ceva timp am mai rămas doar şapte, suntem împrăștiați și nu avem niciun mod de a comunica. Aud pași din spate dar mă îndoiesc că sunt camarazii mei. Mă întorc încet, pun ținta și apăs pe trăgaci. Totuși nu m-am mișcat destul de repede deoarece un soldat m-a observat și cu ultimele lui puteri mi-a nimerit abdomenul.
Nu regret nici o decizie luată până acum, sunt fericită că pot să spun că măcar am încercat să-mi apăr țara dragă. Dacă cineva găsește acest jurnal sper să înțeleagă ce am iubit eu atât de mult ... România! Și să înțeleagă că:
Orice ar încerca austro-ungarii sau germanii, România va fi întotdeauna Românie... Românii vor fi în continuare ce au fost și până acum. Ei, din exterior, nu înțeleg ce purtăm noi în inimile noastre. Nouă în vene ne curge sânge de viteaz. Noi, chiar dacă vom sfârșii așa cum ne este menit, vom continua să trăim odată cu țara: când ea va simți bucurie, noi vom zâmbi; când ea va fi lovită, pe noi ne va durea inima!
Noi simțim cum nimeni nu o face, noi simțim românește!!!
Don't be mean, be green!
Silvia-Andreea Codreanu
Prof. Coordonator Ionuț Bădăluță
Școala Gimnazială Nr.1 Frumușița
"Save the nature" is what we see all over the world, in newspapers, on TV, however we don't know where are the roots of this goal. Many of us don't care about this matter, quite the opposite they don't cooperate and they are indifferent. I consider that people don't realize how much they loose if they don't take care of the nature, so I'm going to prove to you that nature is life.
To begin with, from a scientific point of view, nature is a professional doctor. Not only it offers necessary things for healthy life, for example oxygen–the gas indispensable to life or water–the fluid of gold , but it also provides natural treatments and medicine like thermal waters, fruits rich in vitamins and minerals and natural environments where people take their time to heal their bodies or mind.
A main importance of the nature is that it is the number one provider of the society. From the bed we sleep in, the tea we drink early in the morning, the desk we work at...they are all made up from prelucrated natural materials. Nature is way more richer than a mall or a commercial centre. However we must understand that we can't take everything for granted. In exchange for the goods that it provides, nature needs to be payed back suitable with caring people that protects it.
Besides that, nature is therapy. Many consider that nature is rehabilitation centre for mind. Nature, without it being over exploited by humans, is a soothing place. The plant mosaic and the mixture of landscapes make people to find themselves. It's a saying "Night is a good adviser", but nature is on a whole different level.
Finally, nature is artistic muse of many artists. The beauty of nature was not beaten by anything till now. Even the chorus of the muses from Greek mythology wouldn't give such good results. Sunsets and dawns, the floral variety, the interesting structure of different animals and the chaotic way nature surprises you transforms nature from all over the world in art. In romanian culture, a distinct genre of literature called "pastel" is used to express emotion ps using landscapes from nature.
In conclusion, nature is everywhere and everything. As Eratothenes is called the dad of geography, nature can be considered the mother of life. So don't be mean with nature, be green and help it bloom.
